“…Am descoperit America”

de IRINA STRATULAT

Dragii mei valceni, dupa o absenta cam lunga dar motivata :P revin acum cu prezentarea unor concerte senzationale, pe drept cuvant, ce se vor tine la Filarmonica „Ion Dumitrescu” saptamana viitoare.

Concertul „…Din lumea noua” – de luni seara, 24 mai, cand renumitul compozitor, dirijor si profesor doctor Sabin Pautza revine pe scena noastra, cu un program deosebit, inedit, ce va bucura cu siguranta sufletele publicului meloman.

Va voi oferi, mai jos, cateva detalii despre lucrarile abordate in program, pentru a va ajuta sa intelegeti mai bine muzica asta ”serioasa” si complexa pe care multi o refuza din necunostinta de cauza.

SIMFONIA A IX A (a V a după notarea lui Dvořák) “Din lumea nouă” , prezintă unele înrudiri ale folclorului negrilor şi al populaţiei indiene din America, pe care a avut ocazia să îl studieze în perioada 1892 – 1895 când ocupa postul de director al Conservatorului Naţional American.

Referitor la melodica prezentată, Dvořák a menţionat că temele sunt proprii, dar, au fost impregnate cu particularităţi de muzică indiană. Temele în “stil indian” sunt rezultatul unei stilizări şi se integrează perfect în stilul simfoniei.

Cat despre partea a doua a concertului, Maestrul Sabin Pautza ne transmite urmatoarele:

„M-am gândit că o selecţie de cântece, dintre cele mai populare, din repertoriul american s-ar recepta ca un buchet de flori, ca un dar binemeritat publicului meloman din Râmnicu Vâlcea. Alături de Simfonia “Din Lumea Nouă” a lui Dvorak, pe care marele compozitor ceh a scris-o în America, inspirat de melodiile inconfundabile ale folclorului american, celelalte titluri, grupate în patru “medley-uri” reprezintă o selecţie dintre cele mai cunoscute, fie din filme celebre ca “Romeo şi Julieta” sau “Casablanca” fie din creaţia celui care e socotit părintele bossa-novei, Carlos Antonio Jobim, cum ar fi “Meditaţia” sau “Fata din Ipanema”….” Sabin Pautza

Pentru miercuri seara, 26 mai, orele 19.00, corul pastreaza aceeasi linie, si va ofera un concert extraordinar denumit “American Songs”, un concert ce se vrea a fi unul modern, de divertisment, plin de viata si ritm, inspirat tot din cultura americana.

Binecunoscutul dirijor Mihail Stefanescu pune concertul intr-o forma noua, inedita, avandu-i ca solisti pe 2 dintre coristi: Cristiana Modrescu si Aurel Poenaru, alaturi de Galina Nemtanu – pian, Victor Nemtanu – contrabas, si Mihai Rotariu – percutie, instrumentisti ai orchestrei “Sinfonietta”.

Programul este unul atractiv, cu piese foarte cunoscute tuturor, slagare americane, cum ar fi “The Girl from Ipanema”, “The lion sleeps tonight” sau senzationala “Bohemian Rapsody’ lucrare a formatiei Queen.

Sperand ca v-am trezit interesul, va astept la Filarmonica unde sper ca veti aprecia muzica “serioasa” (cum spuneam mai devreme) pe care orchestra si corul Filarmonicii se straduieste de fiecare data sa v-o prezinte intr-o forma cat mai atractiva si cat mai placuta dar nu in ultimul rand, la un nivel inalt de interpretare.

VN:F [1.8.5_1061]

Cum apreciezi acest articol?

Rating: 10.0/10 (6 votes cast)
"…Am descoperit America"10.0106