De ceva vreme ma rascoleste un dor de Azeroth (pour les connaisseurs) astfel incat azi mi-am facut curaj sa-mi pun INTREBAREA: eu de ce ma joc? Ma las sa lunec pe-al amintirilor val si revad acum aievea… Northshire Abbey! Aici cavalerul meu in armura nu asa stralucitoare a ucis cu sete de aventura nenumarati kobolzi, le-a furat candelele si i-a lasat fara urechi. A dat o raita prin viile locale, a recuperat niste struguri, a omorat cateva zeci de banditi ce i-au taiat calea si-a purces mai departe fara o zgarietura.

Senzatia de „acolo” pe care mi-o da World of Warcraft ma copleseste si cucereste de fiecare data. E refugiul meu din cotidian, e retrairea copilariei cu alte jucarii, e locul in care aventurile exista, in care umbli noaptea sub cerul liber, in care ai ocazia sa salvezi printesa (sau strugurii) si unde binele invinge. Intotdeauna. Citeste tot articolul →